Consiliul Concurenței are în analiză dosarul tranzacției prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank S.A, a anunţat autoritatea de concurenţă, citată de Agerpres.

Intesa Sanpaolo este activă în principal în domeniul financiar-bancar, fiind societatea-mamă a grupului Intesa Sanpaolo. Grupul Intesa este prezent în România prin intermediul subsidiarei române, Banca Comercială Intesa Sanpaolo România.

First Bank este o instituţie de credit activă pe piaţa serviciilor financiar-bancare din România, care operează o reţea de 40 de sucursale şi oferă servicii atât persoanelor fizice, cât şi persoanelor juridice.

Conform prevederilor Legii concurenţei (nr. 21/1996), această operaţiune trebuie autorizată de Consiliul Concurenţei, care o va evalua în scopul stabilirii compatibilităţii cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege.

Eventualele observaţii şi puncte de vedere pot fi transmise autorităţii de concurenţă în termen de 20 zile de la data prezentului anunţ.

Context

În luna octombrie 2023, fondul de investiţii american J.C. Flowers a ajuns la un acord cu Intesa Sanpaolo prin care grupul italian cumpără First Bank România.

Tranzacţia urmează să fie supusă aprobării autorităţilor de reglementare şi a autorităţilor de concurenţă relevante şi este de aşteptat să fie finalizată în prima parte a anului 2024.

Fondul de investiţii american J.C. Flowers a scos încă de anul trecut la vânzare First Bank, în decembrie fiind la un pas să bată palma cu UniCredit, dar tranzacţia a căzut pe ultima sută de metri.

Americanii de la J.C. Flowers au preluat Piraeus la sfârşitul anului 2017, iar în 2018 au rebranduit banca în First Bank. J.C. Flowers a plătit pentru Piraeus aproximativ 35 mil. euro. Ulterior, în 2019, fondul american a cumpărat şi sucursala locală a grupului israelian Leumi.

Foto: Dreamstime