În weekendul care tocmai a trecut, am avut parte, printre atâtea subiecte și meme-uri virale, o poantă și din partea prim-ministrului Marcel Ciolacu, care s-a dus la Kaufland să facă cumpărături de până în 100 de lei.

„Am fost la cumpărături și am luat ce aveam nevoie: salată, castraveți, ceapă și niște cartofi, mere, pateu Ardealul, salam Săsesc, ulei și zahăr, ouă, iaurt, telemea de oaie și o bere Ursus – produsă la Buzău... total 93,5 lei. E drept, am uitat să iau roșii, dar tot mă încadram în 100 de lei! Voi ce #cumpărațiromânește cu 100 de lei?”, a scris Ciolacu în postarea de pe Facebook.

La o privire mai atentă pe bonul pe care l-a făcut public, putem lesne observa că berea Ursus Retro, la doză, l-a costat nouă lei. (Probabil că a ales să menționeze doar „o bere”, să evite comentarii răutăcioase cu privire la apetitul său pentru alcool – putea alege și popularul „o bericioaică”). Dar, cum prețul pe doză e în jur de patru lei, pot paria pe două variante (că tot sunt la modă casele de păcănele, pe care Guvernul dumnealui încă nu are curajul să le scoată din centrul și cartierele orașelor): Ciolacu și-a luat două beri sau, pur și simplu, și-a luat țeapă – probabil că habar n-are despre diferențele imense, de câțiva lei buni, între prețurile la produse din diferite supermarketuri.

Dacă Marcel Ciolacu ar merge mai des prin supermarketuri, după vreo câteva luni de alergat jumătate de zi de la unul la altul, în căutare de așa-zise „oferte”, sunt convins că piața asta ar fi reglementată drastic, așa cum e în vestul Europei – nu, dragii mei liberali sau centriști, la Tesco e același preț în toată Londra nu pentru că acesta s-a reglat în funcție de cerere și ofertă sau pentru că ar fi mai puțină lăcomie din partea companiei, ci pentru că adaosul comercial la alimente e mult mai decent reglementat și orientat către consumator.

Ce a cumpărat, totuși, Ciolacu? Câteva alimente românești nesănătoase, pateu și salam, câțiva cartofiori, câteva merișoare, un iaurțel, vreo două cepuțe și, aici s-a răsfățat, o brânză întreagă și zece, zece!, ouă. Se laudă că i-au ajuns 100 de lei, dar, să fim serioși, astea sunt cumpărături pentru o persoană, pentru cel mult o zi. Aș plusa, chiar, că mie îmi sună a lista de cumpărături a unui burlac, de fapt, care nu știe sau n-are timp să-și gătească și își umple stomacul cu semipreparate.

Mister Ciolacu, dacă înmulțim o sută de lei cu 30 de zile, ne dă undeva la 3.000 de lei. Dacă mai punem la socoteală și un credit la locuință sau o chirie, niște întreținere și câteva „fițe”, precum telefon mobil sau internet, ieșim undeva în jur de 5.000 de lei. Cam mult 100 de lei, mai tăiați din salamul ăla, să mai rămână ceva din pensia aia specială.