Libra Internet Bank pregătește lansarea unei noi emisiuni de obligațiuni, în valoare de 4 milioane euro, cu posibilitatea majorării sumei până la 10 milioane euro.

Obligațiunile vor fi subordonate, eligibile pentru fonduri proprii de nivel 2, neconvertibile și negarantate, cu o dobândă fixă plătibilă semestrial, ce va fi cuprinsă în intervalul 5,5% - 6,5% pe an.

Obligațiunile vor fi denominate în euro, cu o maturitate de 10 ani și o valoare nominală de 500 EUR. Plasamentul privat urmează să aibă loc în perioada următoare și va fi intermediat de către TradeVille.

„Cea de-a treia emisiune de obligațiuni, în al treilea an consecutiv, reflectă consistența în strategie a băncii și angajamentul nostru de a ne consolida planurile de dezvoltare pe nișele în care suntem specializați, cu rezultate pozitive pe termen lung în economia românească”, a afirmat Emil Bituleanu, Director General al Libra Internet Bank.

În 2021, Libra Internet Bank a obținut un profit net de 181,14 milioane lei și a înregistrat creșteri semnificative ale principalilor indicatori financiari:

  • active de 9,59 miliarde lei (+31% față de 2020)
  • sold surse atrase de 7,78 miliarde lei (+21% față de 2020)
  • sold credite nete de 5,44 miliarde lei (+17% față de 2020)

Primele două emisiuni de obligațiuni ale Libra Internet Bank (lansate în 2020 și 2021), cu o valoare nominală cumulată de 44,29 milioane euro, sunt listate la Bursa de Valori București, sub simbolul bursier LIBRA30E (emisiunea din 2020, pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare), respectiv LIBRA28E (emisiunea din 2021, pe segmentul principal).

Detalii despre emisiunile de obligațiuni ale Libra Internet Bank, precum și rezultatele financiare complete aferente anului 2021 pot fi consultate, aici.

 Sursă foto: Photo 49913282 © Teodororoianu | Dreamstime.com