Visa și ING Bank, în parteneriat cu Impact Hub Bucharest, lansează în România programul Visa She’s Next pentru a sprijini dezvoltarea afacerilor conduse de antreprenoare.

Acestea sunt invitate să aplice în cadrul programului, unde 10 finaliste vor beneficia de mentorat și coaching pe o perioadă de șase luni. În plus, trei dintre ele vor avea ocazia să câștige unul dintre cele trei granturi în valoare de 10.000 EUR fiecare.

Cererile de înscriere în program pot fi depuse în perioada 16 aprilie - 25 mai aici. Singurele condiții pentru antreprenoarele care doresc să se înscrie în programul desfășurat la nivel național sunt să aibă un business deja înființat și să dețină o pondere de cel puțin 51% în structura acționariatului.

Un studiu recent, realizat de Visa Consulting & Analytics și ING Bank România, în colaborare cu Ipsos, arată că independența profesională și dorința de a fi propriul șef sunt factori importanți care determină începerea unei afaceri pentru mai mult de o treime dintre femeile antreprenor din România. Studiul a fost realizat de IPSOS în noiembrie 2023 pe un eșantion de 155 de antreprenori din România, cu vârste cuprinse între 25 și 70 de ani, care acceptă plata cu cardul sau au încetat să accepte plata cu cardul în ultimii doi ani. Datele au fost colectate prin intermediul unui chestionar online în România. 

Potrivit acestora, cele mai mari bariere pe care le-au întâlnit la început au fost birocrația (proceduri administrative complicate) (51%) și problema surselor de finanțare (48%). Pe de altă parte, majoritatea antreprenoarelor din România chestionate (73%) spun că nu s-au confruntat cu prejudecăți sau dezavantaje în timpul dezvoltării afacerilor.

Ce aduce programul?

Bazându-se pe experiența de succes a programului de granturi și mentorat Visa She’s Next desfășurat în alte țări, ING Bank România și Visa sprijină nevoile antreprenoarelor printr-o serie de sesiuni de mentorat personalizate care le oferă acces la informații practice din partea unor alte femei lider, precum și la resurse educaționale valoroase pentru a-și duce afacerea la nivelul următor.

„Femeile sunt tot mai implicate în mediul antreprenorial din România, însă potențialul de creștere este încă foarte mare. În portofoliul Business Banking - divizia ING dedicată antreprenorilor, firmele care au femei în structura de acționariat au o pondere de 40% din totalul clienților noștri. Din studiul pe care l-am realizat anul trecut împreună cu Impact Hub Bucharest și Bravva Angels, a reieșit că femeile sunt acționare în 47% dintre companiile active cu cifra de afaceri de peste 10,000 lei, iar 1 din 4 companii este deținută 100% de către femei. Datele au mai relevat că firmele cu acționariat 100% feminin generează, în medie, profit mai mare, însă au o cifră de afaceri semnificativ mai mică decât cele cu acționariat exclusiv masculin. Aceste concluzii ne-au motivat să lansăm un program special dedicat femeilor antreprenor. Știm că au obiective ambițioase și o viziune pe termen lung, că sunt perfecționiste și, poate, uneori, prea precaute. Suntem aici să le ghidăm să treacă peste obstacolele întâlnite și să valorifice viitoarele oportunități de afaceri cu încredere, alături de partenerii noștri Visa și Impact Hub Bucharest”, a spus Luana Sorescu, Head of Clients în cadrul diviziei Business Banking, ING Bank România.

Ioana Hasan (cofondator SmartBill), Alina Donici (cofondator Artesana) și Oana Craioveanu (cofondator Impact Hub Bucharest) se numără printre mentorii care vor ghida participantele în această călătorie de dezvoltare profesională. Totodată, acestea vor beneficia de accesul la o comunitate de femei antreprenor, cu obiective, interese și provocări comune.

„Sprijinirea afacerilor deținute și conduse de femei este cu atât mai importantă cu cât ponderea acestora în România (36,5%) rămâne sub cea a afacerilor conduse de bărbați. Mă bucur să avem un partener implicat precum ING Bank cu care să desfășurăm programul She’s Next în România și sper ca această inițiativă să ajute femeile antreprenor în atingerea obiectivelor lor ambițioase de business, contribuind totodată la creșterea economiei locale și globale”, a menționat și Elena Ungureanu, Country Manager Visa în România.

Cum poți aplica?

Programul Visa She’s Next, implementat de Impact Hub Bucharest, se adresează afacerilor în care capitalul social este deținut majoritar de femei sau a căror activitate este condusă de femei antreprenor, în cazul întreprinderilor individuale.

Pentru înscrierea în program și în concursul de granturi, femeile antreprenor trebuie să trimită povestea businessului lor, să spună ce le-a inspirat să înceapă o afacere, precum și să evidențieze provocările cu care se confruntă în activitatea de zi cu zi. În plus, în ultima etapă a programului, semifinalistele vor putea să prezinte o idee de utilizare a grantului pentru dezvoltarea afacerii lor.

Un juriu dedicat va selecta 10 finaliste care vor beneficia de sesiuni de mentorat și coaching pe parcursul unei perioade de șase luni, care să le ajute în dezvoltarea afacerii, iar trei dintre acestea vor avea șansa de a câștiga unul dintre cele trei granturi în valoare de 10.000 de euro fiecare.

Formularele de înscriere pot fi trimise până la data de 25 mai, iar câștigătoarele vor fi alese în urma unui pitch organizat în luna noiembrie a acestui an.

„Impact Hub Bucharest este un catalizator pentru inovație prin antreprenoriat, astfel că parteneriatul cu ING Bank România și Visa în implementarea programului She’s Next vine ca o dovadă a implicării noastre active în dezvoltarea companiilor românești. Continuăm astfel tradiția de a lucra cu femei antreprenor și de a sprijini dezvoltarea spiritului antreprenorial, indiferent de gen”, a spus și Vlad Craioveanu, CEO Impact Hub Bucharest.

Date despre antreprenoriatul feminin, potrivit studiului Visa Consulting & Analytics și ING Bank România:

  • Banii contează la început…: Pentru aproximativ 1 din 2 femei antreprenor din România finanțarea a reprezentat un obstacol în crearea businessului.
  • … dar şi mai târziu: Situația nefavorabilă a pieței (59%) și lipsa resurselor non-financiare (52%), precum cele materiale, umane sau idei, sunt cele mai mari impedimente în dezvoltarea afacerilor pentru antreprenoare. De asemenea, lipsa finanțelor sau problemele legate de fluxul de numerar pot fi o problemă în stadii mai avansate ale dezvoltării businessului.
  • Micile afaceri caută soluții să evolueze…: pentru dezvoltarea afacerii, femeile antreprenor se axează pe activități de marketing și promovare (75%), finanțe (73%), digitalizare și e-commerce (47%).
  • …și sunt dispuse să accepte ajutor: majoritatea antreprenoarelor nu beneficiază în prezent de resurse de ajutor gratuite, dar sunt deschise către astfel de soluții.
  • Dificultatea de a găsi un echilibru: conducerea unei afaceri are un impact major și în viața de zi cu zi, întrucât 4 din 10 femei chestionate fac eforturi uneori să menţină un echilibru între viața profesională și viața privată.
  • Nevoia de independență în carieră apare mai târziu: Peste un sfert dintre femeile antreprenor din România și-au început afacerile după obţinerea primului loc de muncă.
  • Sprijinul celor apropiați contează: Familia și partenerii au jucat un rol important în demararea afacerii pentru femeile antreprenor din România. Pe lângă o idee și un plan de afaceri bine conturate, experiența și fondurile necesare au fost, de asemenea, cruciale.

Un studiu realizat de ING Bank România anul trecut, care a analizat firme cu cifra de afaceri de peste 10.000 de lei, a arătat că majoritatea afacerilor deținute de femei fac performanță la nivel înalt în domeniile de producție și manufactură, imobiliare și servicii profesionale. Totodată, industriile creative, educația și tehnologia reprezintă zone de interes pentru antreprenoarele din România.

Oportunități de dezvoltare

În 2019, Visa a lansat programul global She’s Next pentru a susține femeile în eforturile lor de a-și finanța, conduce și dezvolta micile afaceri.

Până în prezent, Visa a investit peste 3,93 milioane de euro în peste 380 de granturi și sesiuni de coaching dedicate femeilor antreprenor în cadrul programului Visa She’s Next la nivel global, inclusiv în Polonia, Ungaria, Slovacia, Irlanda, țările baltice și țările nordice. În România, programul She’s Next este desfășurat și co-finanțat împreună cu ING Bank România.

Visa și ING Bank oferă întreprinderilor mici posibilitatea de a beneficia de tehnologia și inovația de care dispun, astfel încât acestea să poată ține pasul cu nevoile consumatorilor și să creeze o experiență de cumpărături și de plată simplă și eficientă. Micii antreprenori pot accesa resurse educaționale și inițiative care să le vină în ajutor pe plan local și prin platforma Marile Afaceri Mici, lansată de Visa în urmă cu doi ani.

Foto: Pexels