Safetech Innovations, companie românească de securitate cibernetică listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București, îl numește pe Gabriel Mușat în funcția de Director de Strategie și Dezvoltare.

Pe lângă atragerea lui Gabriel în companie, la nivel intern, Marius Pârvu și Sorin Mirițescu au fost promovați în pozițiile de Director Direcție Servicii de Securitate a Informației, respectiv Director Direcție Cercetare-Dezvoltare.

„Safetech Innovations se află într-o etapă de dezvoltare accelerată, prin extinderea la nivel internațional în Marea Britanie, SUA și Emiratele Arabe Unite, unde avem o prezență fizică, dar și în alte țări, prin realizarea de parteneriate cu companii locale. Pe lângă extinderea globală, avem în vedere și continuarea consolidării poziției de lider la nivel local în domeniul securității cibernetice. Astfel, prin aducerea lui Gabriel și numirile lui Marius și Sorin în noile poziții de conducere, întărim departamentele de dezvoltare a afacerii și tehnice. Suntem convinși că experiența lor solidă ne va ajuta ca în viitorul apropiat să transformăm Safetech Innovations într-un jucător internațional important în domeniul securității cibernetice,” a spus Victor Gânsac, Președinte Consiliu de Administrație și CEO al Safetech Innovations.

+

Gabriel Mușat, noul Director de Strategie și Dezvoltare, are o experiență de peste 30 de ani în domeniul IT&C în servicii tehnice pentru rețele de comunicații, centre de date și sisteme de securitate IT, vânzări de soluții IT, marketing și management. Gabriel este unul dintre fondatorii integratorului IT Datanet Systems, pe care l-a administrat până anul acesta. În cadrul Safetech Innovations, acesta va fi responsabil de dezvoltarea relațiilor de afaceri cu clienții existenți și potențialii noi clienți ai Safetech Innovations și creșterea cotei de piață a companiei la nivel național. 

Marius Pârvu, care va conduce Direcția de Servicii de Securitate a Informației, s-a alăturat Safetech Innovations în anul 2017 și are o experiență de peste 20 de ani în domeniul tehnologiei informației și securității informațiilor, în special în cercetarea și furnizarea de servicii de securitate, precum cursuri de conștientizare a securității, evaluarea de vulnerabilități din cadrul unei companii, inginerie socială, criptografie, securizarea serverelor și a dispozitivelor mobile și investigații forensic.

Sorin Mirițescu, noul Director al Direcției de Cercetare-Dezvoltare, face parte din echipa Safetech Innovations din anul 2019. Acesta deține o experiență de peste 20 de ani în industria IT&C, perioadă în care a deținut funcții tehnice și de management, fiind implicat în multiple proiecte complexe în domenii precum dezvoltarea de software, securitatea informațiilor, rețele de comunicații și infrastructură IT. În prezent, activitatea lui Sorin este axată pe analiza, proiectarea și dezvoltarea arhitecturilor complexe de securitate, colectare și integrare de date, inginerie software, cercetare și dezvoltare în domeniul securității cibernetice.

+

De la începutul acestui an, activitatea Safetech Innovations a crescut semnificativ pe fondul solicitărilor tot mai ridicate pentru servicii și soluții de securitate cibernetică. Atât clienții noi, cât și cei recurenți, s-au orientat în această perioadă către serviciile de securitate cibernetică pentru creșterea nivelului de protecție, dar și pentru identificarea vulnerabilităților și riscurilor, realizarea de evaluări de conformitate, urmând ca investițiile să fie efectuate după elaborarea planurilor de măsuri rezultate în urma acestor activități.

Tot mai mulți dintre clienții companiei investesc în soluții de securitate cibernetică în urma elaborării unui astfel de plan de măsuri. Conducerea companiei se așteaptă ca solicitările în această direcție să își continue trendul ascendent, aspect care va contribui la creșterea cifrei de afaceri a companiei, precum și a profitabilității.

În acest context, în primul semestru din 2022, Safetech Innovations a înregistrat venituri totale din exploatare de 15,3 milioane de lei, o creștere cu 16% față de aceeași perioadă a anului trecut, și un profit net de 2,6 milioane de lei, o majorare cu 104% comparativ cu primul semestru din 2021. În primele șase luni ale anului, cifra de afaceri s-a ridicat la 10,7 milioane de lei, o apreciere cu 15%, în principal datorită creșterii ponderii contractelor de servicii pentru securitate cibernetică.

Safetech Innovations este listată pe piața AeRO începând cu data de 29 ianuarie 2021. Compania are o capitalizare de piață de peste 159 milioane de lei.

Înființată în 2011, Safetech Innovations este o companie dedicată securității informației de pe piața românească, specializată în prestări de servicii și implementări de soluții de securitate cibernetică. Compania are un portofoliu larg de clienți, colaborând cu peste 10 instituții cheie din sectorul financiar-bancar autohton, jucători internaționali, precum și companii locale din sectoarele energiei, FMCG, telecomunicațiilor, IT&C și transporturi.

Foto: Dreamstime