Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din Produsul Intern Brut după primele trei luni din acest an, soldul negativ cifrându-se la 35,88 miliarde de lei, faţă de 28,99 miliarde de lei sau 1,67% din PIB după primele două luni, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanţelor.

„Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 35,88 miliarde lei, respectiv 2,06% din PIB, faţă de deficitul de 22,75 miliarde lei, respectiv 1,42% din PIB, aferent celor trei luni ale anului 2023", precizează MF, citat de Agerpres.

Veniturile totale au însumat 132,16 miliarde lei în primul trimestru al anului 2024, înregistrând o creştere de 15,8% în ritm anual, susţinută de încasările din venituri curente, cu precădere contribuţii de asigurări, impozit pe salarii şi TVA şi fonduri europene.

Cheltuielile bugetului general consolidat, în sumă de 168,04 miliarde lei, au crescut în termeni nominali cu 22,7% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.

Exprimate ca procent din Produsul Intern Brut, cheltuielile pe anul 2024 au înregistrat o creştere cu 1,13 puncte procentuale faţă de aceeaşi perioadă a anului 2023, de la 8,53% din PIB la 9,66% din PIB.

Încasările din impozitul pe salarii şi venit au totalizat 11,50 miliarde de lei, înregistrând o creştere de 14,9% (an/an).

Veniturile din impozitul pe salarii au înregistrat un avans de 21,5%, peste evoluţia fondului de salarii din economie (17,9%), dinamica acestei categorii de încasări fiind influenţată de modificarea reglementărilor privind facilităţile fiscale acordate salariaţilor din sectorul construcţii, agricol, industria alimentară şi a activităţilor de creare de programe pentru calculator, majorarea salariului minim brut pe ţară garantat în plată, precum şi majorarea salariului minim brut pe ţară garantat în plată pentru sectoarele construcţii, agricol şi industria alimentară.

Totodată, evoluţii pozitive au fost înregistrate şi în cazul încasărilor din impozitul pe veniturile din pensii (61,9%) şi aferente declaraţiei unice (22,6%).

Pe de altă parte, încasările din impozitul pe dividende au consemnat o contracţie de 34%, pe fondul unui efect de bază ridicat (creşterea semnificativă a dividendelor din ianuarie 2023 distribuite în baza situaţiilor financiare interimare întocmite în cursul anului 2022, cu reţinerea cotei de impozit de 5%).

Contribuţiile de asigurări au înregistrat 45,10 miliarde de lei, în creştere cu 22,1% (an/an), peste evoluţia fondului de salarii din economie.

Încasările nete din TVA au înregistrat 29,36 miliarde de lei, în creştere cu 13,6% (an/an). De asemenea, valoarea restituirilor de TVA s-a majorat cu 28,9% faţă de nivelul rambursat în aceeaşi perioadă a anului trecut (6,85 miliarde de lei în ianuarie - martie 2024, comparativ cu 5,31 miliarde de lei în ianuarie - martie 2023).

Evoluţia încasărilor din taxa pe valoare adăugată a fost susţinută şi de modificările fiscale aduse prin Legea nr.296/2023: aplicarea cotei standard de TVA pentru alimente cu zahăr adăugat (peste 10g/100g produs) şi creşterea cotei de TVA de 5% la 9% pentru dreptul de utilizare a facilităţilor sportive, pentru livrarea locuinţelor ca parte a politicii sociale, livrarea şi instalarea de panouri fotovoltaice, panouri solare termice, pompe de căldură şi alte sisteme de încălzire de înaltă eficienţă etc.

Veniturile din accize au însumat 8,91 miliarde de lei, consemnând o creştere de 9% (an/an), susţinută de evoluţia încasărilor din accizele pentru produsele din tutun (+11% an/an). Totodată, încasările din accizele pentru produsele energetice înregistrează în perioada analizată o creştere de 3,2% (an/an), susţinută de redresarea dinamicii anuale a consumului de carburanţi.

Sumele rambursate de Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate şi donaţii au totalizat 12,33 miliarde de lei, în creştere cu 31,9% (an/an).

Pe partea de cheltuieli bugetare, cheltuielile de personal au însumat 36,55 miliarde de lei, în creştere cu 19,6% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Exprimate ca pondere în PIB, cheltuielile de personal reprezintă un nivel de 2,1% din PIB, cu 0,2 puncte procentuale mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, ţinând cont de creşterile salariale acordate în anul 2023.

Cheltuielile cu bunuri şi servicii au fost de 21,68 miliarde de lei, în creştere cu 23,8% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. O creştere se reflectă la bugetele locale, respectiv 21,2% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, precum şi la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate de 17,8% pentru decontarea medicamentelor cu şi fără contribuţie personală şi a medicamentelor utilizate în programele naţionale de sănătate.

Cheltuielile cu dobânzile au fost de 7,63 miliarde de lei, cu 1,49 miliarde de lei mai mici faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Cheltuielile cu asistenţa socială au fost de 56,78 miliarde de lei, în creştere cu 12,4% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Evoluţia cheltuielilor cu asistenţa socială a fost influenţată, în principal, de majorarea de la 1 ianuarie 2024, cu 13,8% a punctului de pensie, respectiv de la 1.785 lei la 2.032 lei, a indemnizaţiei sociale pentru pensionari (pensia minimă) de la 1.125 lei la 1.281 lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 360/2023 din 29 noiembrie 2023 privind sistemul public de pensii.

Cheltuielile cu asistenţa socială au fost influenţate şi de plăţile suportate de la bugetul de stat pentru compensarea facturilor aferente consumului de energie electrică şi gaze naturale, respectiv pe cele trei luni ale anului 2024, în sumă de 1,92 miliarde de lei.

Cheltuielile cu subvenţiile au fost de 3,9 miliarde de lei. În principal, această sumă reprezintă subvenţii pentru transportul de călători, pentru sprijinirea producătorilor agricoli, precum şi pentru schema de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale al consumatorilor noncasnici (887,83 milioane lei) care reprezintă 22,76% din total subvenţii.

Alte cheltuieli au fost de 3,2 miliarde de lei, reprezentând, în principal, burse pentru elevi şi studenţi, susţinerea cultelor, despăgubiri civile.

Cheltuielile privind proiectele finanţate din fonduri externe nerambursabile (inclusiv subvenţiile de la Uniunea Europeană aferente agriculturii) au fost de 14,28 miliarde de lei, cu 32,55% mai mari comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.

Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost în valoare de 22,50 miliarde de lei, fiind de 1,7 ori mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, când au fost în valoare de 13,16 miliarde de lei.

Bugetul pentru acest an este construit pe un deficit în scădere la 5% din PIB, de la 5,68% din PIB în 2023.

Foto: Dreamstime