Ediția din acest an a conferinței Digital Banking Scorecard (DBS), care are loc în 22 martie 2023, de la ora 10.00, la hotelul Sheraton din București, urmărește mai multe subiecte de mare interes.

În primul rând, lansarea unei noi ediții a raportului care urmărește progresul digital banking în România.

Ediția din acest an a raportului Digital Banking Scorecard evidențiază propunerile digitale și caracteristicile pe care băncile tradiționale le implementează în căutarea lor către remote banking.

Raportul evaluează băncile în șase categorii și calculează un scor de inovare agregat. DBS prezintă, de asemenea, tendințele majore în transformarea digitală și tehnologiile care schimbă fața băncilor tradiționale.

În al doilea rând, ne concentrăm pe impactul transformărilor digitale care are tot mai multe efecte în industria financiară, prin remote banking și experiențele personalizate ale utilizatorilor, prin digital onboarding și procedurile de KYC, dar și prin inițiativele de digitalizare din sectorul public care au consecințe în sectorul privat.

Despre toate aceste aceste subiecte am scris pe larg aici, aici și aici.

Cine sunt vorbitorii de la DBS 2023?

În pregătirea momentelor de mâine, vă prezint astăzi vorbitorii prezenți pe scena conferinței, mâine de la ora 10.00.

Vom avea reprezentanți ai autorităților publice și amintesc aici pe Sebastian Burduja, Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Cătălin-Aurel Giulescu, chestor de poliție, Director General, Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Afacerilor Interne, cât și pe Andrei Niculae, Vicepreședinte, Autoritatea pentru Digitalizarea României.

Și cum nu se poate un eveniment care discută despre industria financiară fără bancheri, iată care sunt bancheri prezenți mâine la eveniment.

+

Eleni Skoura este Head of Retail Banking în cadrul ING Bank. S-a alăturat echipei ING în luna august 2021, unde conduce o echipă de peste 400 de angajați și coordonează toate activitățile, produsele și serviciile ce răspund nevoilor clienților persoane fizice.

Are peste 20 de ani de experiență în domeniul retail banking, acumulată atât în Grecia, cât și în România. Eleni are o înțelegere profundă a pieței de retail banking din România și o expertiză extinsă în transformare digitală și dezvoltare de produse.

Pe parcursul carierei sale, Eleni a condus diverse divizii la Piraeus Bank, Garanti Bank și BCR Erste. Ea este licențiată în Administrarea Afacerilor cu specializare în Marketing Management în cadrul American College of Greece (Deree College) și a absolvit programul de leadership avansat al IESE Business School din Barcelona, Spania.

De origine greacă, Eleni este stabilită de 14 ani în România, timp în care cultura locală i-a devenit familiară, iar aceasta a devenit vorbitoare a limbii române.

+

Ionuț Encescu, Head of Products & Digital Innovation Hub la First Bank este un profesionist bancar cu o experiență de 20 de ani în crearea și transformarea produselor bancare, în digitalizarea proceselor și în dezvoltarea de aplicații software pentru sectorul bancar, corporate, IMM și retail. 

În timpul mandatului său actual ca Director Produse și de Hub de Inovație Digitală, Ionuț a condus echipa First Bank în procesul de transformare a feței digitale a băncii, creând o platformă de mobile și internet banking și o gamă de procese și produse apreciate de clienți. 

În cadrul evenimentului, Ionuț Encescu va împărtăși cu publicul sfaturi despre cum să beneficieze de digitalizare pentru a crea o ofertă valoroasă pentru clienți, respectând cerințele de reglementare și gestionând riscurile în mod eficient.

+

Roxana Petria este în ING Bank de peste 20 de ani și ocupă astăzi rolul de Tribe Lead Customer Engagement. Este una dintre persoanele care cunoaște cel mai bine banca, întrucât traseul său în ING a cuprins mai multe domenii: începând de la Finance, echipe de proiect, echipe de risc operațional și până la dezvoltare de produse.

Roxana este foarte mândră că a contribuit la lansarea diviziei de retail ING în România și la organizarea modului de lucru cu office-urile, care lucrează în sistem de franciză. Energia și-o ia de la echipă și o investește înapoi în echipă și clienți.

Roxana Petria are background în Finanțe, fiind absolventă a Academiei de Studii Economice, cu un program de master în Contabilitatea Afacerilor.

+

Dan Avram, Şef Serviciu Management Segmente Retail, Banca Transilvania, are peste 10 ani experiență în banking. Contribuie la dezvoltarea de produse digitale pentru persoanele fizice. A fost parte din echipele implicate în proiecte relevante BT și care au contribuit la transformarea băncii și la creșterea gradului de digitalizare a clienților săi. 

+

Andrei Stamatian este un alt executiv cu o experiență îndelungată în sectorul financiar. A început să lucreze acum mai bine de 20 de ani ca analist senior la Cornoerstone research, pentru ca apoi să ajungă în domeniul bancar, la HVB și Raiffeisen Bank, pe poziția de Director of Strategic Projects. În perioada 2009 – 2011, a fost CEO al Raiffeisen Banca pentru Locuințe, pentru ca din 2011, să fie numit Deputy CEO la CEC Bank.

Din 2019, s-a alăturat echipei UniCredit Bank Romania din poziția de Director Retail Alternative Distribution Channels coordonând canalele digitale și trecerea băncii către lumea digitală.

+

Todi Pruteanu, Managing Director CEE și Lidia Cîrstei, Chief Operating Officer CEE în cadrul FintechOS sunt și ei mâine alături de noi.

Todi este un manager experimentat, cu o vastă experiență. Are o carieră de peste 15 ani în Microsoft, unde a dezvoltat parteneriatele companiei în regiunea CEE cu companii de consultanță și integratori globali – precum PwC și KPMG.

Lidia Cîrstei este un alt manager cu experiență în industria financiară. A lucrat anterior la Alpha Bank Romania, între anii 2000 – 2015, unde a îndeplinit mai multe poziții de conducere în departamentul de plăți, cât și în cel de operațiuni. A ajuns să fie Business Operations Centre director la Uniqa Asigurări, iar între 2019 și 2021 a fost Products & Service Director în cadrul asiguratorului. S-a alăturat echipei FintechOS în mai 2021.

+

Alături de noi vor fi și doi specialiști din zona soluțiilor digitale care sprijină trecerea către tranformarea digitală a companiilor, indiferent de domeniu.

Adrian Dinculescu este Head of Sales and Presales CEE și Managing Director al Namirial România, companie europeană care face parte din grupul Namirial. Adrian este responsabil cu relațiile cu parteneri și clienți din diverse țări și industrii diferite. Din 2012, începutul activităților românești ale Namirial, Adrian a avut un rol activ de lider în promovarea semnăturilor electronice și a soluțiilor de onboarding care sunt acum utilizate de majoritatea instituțiilor financiare și companiilor de asigurări, dar și de companii din alte verticale (ospitalitate, utilități, telecomunicații, guvernamental, medical etc.).

Adrian are o experiență îndelungată în domeniul semnăturilor electronice (în toate formele sale: simple, avansate și calificate), serviciilor de încredere (cu accent pe certificate calificate, eSeal calificate și servicii de marcare temporală calificată – toate oferite sub Regulamentul UE 910/2014, cunoscut și sub denumirea de eIDAS), onboarding (care acoperă atât identificarea asistată, cât și neasistată, precum și utilizarea identității electronice și a IDS-urilor digitale), arhivare electronică și comunicare certificată.

Înainte de a se alătura Namirial, a deținut diverse roluri în dezvoltare și inginerie software, inclusiv ca arhitect software și lider de echipă. De asemenea, a fost implicat în dezvoltarea mai multor proiecte de software open-source și a publicat lucrări de cercetare în domeniul informaticii.

+

Valentina Dragomir nu este deloc străină de domeniul financiar, având în vedere experiența pe care o are în acest domeniu. A lucrat în departamentele de dezvoltare ale ProCredit Bank, și UniCredit, dar și în Bancpost și la Ford România. Din 2020, ocupă poziția de Business Developer Manager în cadrul IDNow, una dintre companiile de renume în identitate digitală și servicii de încredere.

Digital Banking Scorecard 2023

Agenda completă și alte detalii despre conferință sunt disponibile aici.

Nu uita că evenimentele noastre se desfășoară și online în platforma de evenimente virtuale IC Events. Dacă alegi participarea în sala de eveniment ai acces și la platforma online. Participarea este gratuită!

Conferința Digital Banking Scorecard este un eveniment realizat de Future Banking și susținut de FintechOS, ING Bank, UniCredit Bank, IDnow, Raiffeisen Bank, First Bank, Namirial, Banca Transilvania, 123 Credit, Autonom și Imod Flowers.