La momentul la care a fost numit, în 2019, Bogdan Neacșu, director general și președinte al Directoratului CEC Bank, era cel mai tânăr șef de instituție bancară din România.

În cei aproape 4 ani care au trecut de atunci, CEC Bank s-a „scuturat” de eticheta de bancă învechită și a devenit unul dintre cei mai importanță jucători de pe piață. Strategia de digitalizare a băncii a dat roade, iar acum este una dintre instituțiile cu foarte multe produse digitale, fiind printre puținii jucători financiari de pe piață cu un asemenea parcurs.

Într-un interviu exclusiv pentru Future Banking, Bogdan Neacșu, care este și președintele Asociației Române a Băncilor, a explicat ce înseamnă transformarea digitală a CEC Bank, dar și care sunt oportunitățile și provocările unui sistem financiar marcat de incertitudine și volatilitate.


Cum arată anul acesta pentru CEC Bank?

Deși speram ca 2022 să marcheze revenirea la normalitate după doi ani de pandemie, realitatea ne-a adus în fața unor noi provocări. Și pot spune că este una dintre cele mai turbulente perioade din ultimul deceniu – din cauza presiunilor inflaționiste, a evoluției prețurilor la energie, alimentate în Europa și de conflictul dintre Rusia și Ucraina.

În 2022, am asistat la reversarea trendului dobânzilor. Și, de la dobânzi minime istorice în anii trecuți, acestea sunt acum pe un trend de creștere accelerată. Noi, la CEC Bank, cred că am demonstrat deja că ne putem adapta rapid la noile provocări, coroborate cu o scădere a lichidității de pe piață și am continuat să finanțăm economia – pentru că acesta este rolul nostru principal, ca bancă.

În primul semestru, am acordat credite noi de peste 5,5 miliarde lei acordate și ne-am consolidat poziția pe piață. CEC Bank este o bancă solidă, cu indicatori de prudență bancară adecvați. Și profitabilă: am avut un rezultat pozitiv de 110,8 milioane de lei în primul semestru. În paralel cu gestionarea provocărilor în noul context macroeconomic, am continuat programul intern de transformare și modernizare – cu multe proiecte în IT, de modernizare a rețelei și infrastructurii care progresează frumos.

Este cât se poate de clar că fără aceste proiecte, fără aceste investiții în modernizare, ar fi fost foarte greu să trecem peste provocările din pandemie și să supraviețuim într-o lume din ce în ce mai digitalizată.

Pentru că vorbim de aceste proiecte de digitalizare, care sunt acestea?

Am spart gheața la începutul anului 2020, când CEC Bank a fost prima instituție bancară care a lansat deschiderea de conturi și serviciile asociate, 100% online, fără drumuri la bancă. Practic, tot procesul – de la verificările specifice, la semnare și activarea serviciilor au loc online, în timp real.

Am pornit de la premisa că în noul context – al revoluției digitale, clienții moderni au nevoie de canale digitale, prin care să aibă acces la servicii de oriunde, oricând. Dar, în același timp, în condițiile în care România este încă mult în urma țărilor dezvoltate în ce privește incluziunea financiară, trebuie să ne păstrăm și amprenta fizică, pentru cei care au nevoie de consiliere, de educație financiară. CEC Bank merge mai departe cu un model omni-channel, în care serviciile bancare sunt disponibile atât online, cât și în rețeaua fizică.

În ultimii doi ani, am extins gama de produse și servicii disponibile online. Am plecat de la conturi, apoi am continuat cu produsele de creditare pentru persoane fizice – acum le avem aproape pe toate disponibile în magazinul online CEC-IN și apoi au urmat produsele pentru IMM-uri. Avem conturile și scrisorile de garanție bancară ce pot fi accesate 100% online. Și lucrăm în continuu să optimizăm aceste procese și să facem ca experiența clientului să fie una cât mai ușoară. Și asta înseamnă să lucrăm la procesele și sistemele informatice din spate.

În sistemul bancar în general, dar mai ales la CEC Bank, se vorbește de provocările sistemelor „legacy” – foarte vechi. E mult mai greu și mai costisitor să repari și să optimizezi pe baza unui sistem învechit – fie că este vorba de sisteme IT, dar se aplică și la termocentrale și la alte fabrici – decât să construiești ceva nou, de la zero. Și aici pot spune că ne-a ajutat foarte mult faptul că există și s-au dezvoltat tehnologii no-code și low code, care permit conectarea unor interfețe moderne cu așa zisele sisteme legacy. Și asta ne dă timp ca, în spate, să lucrăm la înlocuirea sistemelor legacy. Iar principalele proiecte sunt implementarea unui nou sistem de core-banking, a unui sistem de core-treasury și a unei soluții CRM.

Ați reușit să implementați foarte multe servicii digitale. Cum ați reușit să schimbați paradigma în rândul angajaților?

În CEC Bank, având mai mulți angajați cu o medie de vârstă ridicată, obișnuiți de zeci de ani să lucreze pe hârtie, am avut emoții că vor fi reticenți la schimbare și la tot ce înseamnă digitalizare. Dar în momentul în care au văzut că digitalizarea le ușurează și lor munca de zi cu zi, au îmbrățișat noile tehnologii și chiar au început să vină cu propuneri, să informatizăm și alte activități. Și ne-a forțat un pic și pandemia – că am plecat de la soluții de începutul anului 2000, care practic nu puteau acomoda lucrul de acasă sau hibrid și a trebui să facem un salt rapid la soluții web-based și cloud.

Menționați de produsele digitale pentru IMM-uri. Cum merg lucrurile pe acest palier?

2022 a fost un an destul de intens, am extins oferta de produse disponibile online: patru lansări în ultimele două luni. Am început cu un produs pe fiecare categorie – de exemplu pachetul de Cont Bun venit, iar acum aducem toată oferta de conturi în online – și pachetele basic și cele premium, astfel încât să dăm posibilitatea clienților să-l aleagă pe cel care li se potrivește cel mai bine. Și, în paralel, am diversificat canalele de distribuție.

Dacă inițial contractarea online a serviciilor bancare s-a făcut pe site-ul băncii, anul acesta am lansat produsele online și în aplicația de mobile banking CEC app și din Internet Banking – bineînțeles, cu fluxuri adaptate și simplificate pentru că avem deja o serie de informații de la cei care ne sunt deja clienți. Unde vrem să ajungem: ca întreaga ofertă de produse și servicii a băncii să fie disponibilă atât online, cât și în rețeaua fizică, modelul omni-channel care stă la baza strategiei noastre de dezvoltare.

CEC Bank este una dintre puținele bănci cu capital românesc, iar strategia noastră este să devenim banca de casă a antreprenorilor locali. Ne uităm constant la cum le putem face viața mai ușoară antreprenorilor și IMM-urilor, de aceea avem o gamă largă de produse și servicii dedicate lor, inclusiv acces la programe europene și guvernamentale care facilitează accesul la finanțare.

Ce se întâmplă cu depozitele?

Pe zona de depozite pot să vă spun că după doi ani de creșteri record (circa 20%), acum tendința s-a inversat. Am asistat la retrageri din depozite la începutul conflictului din Ucraina când oameni și-au făcut „provizii” de numerar în valută. A fost o tendință de scurtă durată, iar după acel moment oamenii au revenit cu banii la bănci, dar nu mai sunt creșteri ca în anii trecuți.

Creșterea prețurilor se resimte la nivelul bugetelor familiale și sunt dese cazurile în care oamenii apelează la economii pentru a-și acoperi cheltuielile de zi cu zi. Atragerea de resurse de la populație a urcat în lista de priorități a băncilor, în contextul deficitului de lichiditate și piața a devenit una competitivă în care vedem majorări de dobânzi săptămânal prin care băncile încearcă să atragă clienți. Continuăm să capitalizăm tot ceea ce am construit în timp. CEC este destinația preferată pentru economii a românilor și avem oferte foarte atractive cu care reușim să atragem noi clienți.

Dar pe zona de credite?

Pe zona de creditare, vedem că soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna mai 2022 cu 1,6% față de aprilie 2022 (0,4% în termeni reali), până la nivelul de 345 274,0 milioane lei.

Creditul în lei, cu o pondere de 72,7% în volumul total al creditului neguvernamental, s-a majorat cu 1,7%, iar creditul în valută exprimat în lei, cu o pondere de 27,3% în totalul creditului neguvernamental, a crescut cu 1,2% iar comparativ cu aceeași perioadă a anului 2021, creditul neguvernamental a înregistrat o creștere de 16,5% (1,8% în termeni reali).

Nivelul în creștere al dobânzilor probabil că va încetini creditarea, dar trebuie să avem grijă pentru că o frână prea bruscă riscă să arunce economia în recesiune. Este nevoie de finanțare pentru proiectele de investiții, pentru domeniile esențiale pentru economie cum ar fi energia sau industria alimentară.

Creșterea dobânzilor este de așteptat să afecteze nivelul creditelor neperformante. Dar deocamdată nu sunt motive de îngrijorare – nivelul neperformantelor este aproape de minime record – 3% și în scădere de la începutul anului, iar nivelul de capitalizare al băncilor este unul adecvat. Ce mă preocupă este cum putem ajuta proactiv clienții care vor avea dificultăți în rambursare pe fondul creșterii costurilor și al creșterii dobânzilor. Și cred că răspunsul ar trebui să vină din partea pieței. De exemplu, foarte puțini clienți au solicitat amânarea ratelor în baza ordonanței recente – sub 100 la nivelul CEC Bank. În schimb, am avut clienți de ordinul miilor care au apelat la soluțiile proprii ale băncii: conversia de la ROBOR la IRCC, rescadențări sau restructurări.

CEC Bank a obținut, pentru prima dată, ratingul de emitent BB din partea Fitch. Ce reprezintă acest rating pentru bancă?

Obținerea ratingului Fitch a reprezentat un semnal că banca are un profil financiar solid și se conformează bunelor practici de guvernanță corporativă și transparență. Ratingul din partea unei agenții internaționale este un pas necesar, în contextul în care CEC Bank are în plan accesarea piețelor de capital prin emisiuni de obligațiuni subordonate. Vrem să ne diversificăm sursele de finanțare și pentru a susține creșterea și consolidarea poziției pe piață și credem că instrumentele pe care le vom lansa vor crea noi oportunități pentru investitori.

Menționați la un moment dat despre flexibilitatea băncilor. Cât de flexibile au ajuns băncile din România în prezent?

Concurența fintech-urilor ne obligă să ne adaptăm. Este mai greu, având în vedere că vorbim de un domeniu reglementat precum cunoașterea clientelei și prevenirea spălării banilor. Dar chiar și așa, trebuie să fim preocupați în continuare de cum putem îmbunătăți experiența clienților noștri.

Au trecut 10 ani de la criza financiară din 2010, pe care am trăit-o din plin la momentul respectiv și din care consider că au fost lecții de învățat. Iar cea mai importantă lecție este că, noi, ca bănci, trebuie să fim alături de clienți și să căutăm soluțiii win-win și în momentele dificile. Și asta cred că s-a văzut în primul an de pandemie, când băncile au venit în întâmpinarea clienților cu probleme – cu soluții proprii și moratorii de plată chiar din primele momente, înainte să fie adoptate ordonanțele guvernamentale.

Cum vedeți peisajul general bancar?

Sistemul bancar este solid și în perioada de pandemie a demonstrat că este rezilient și dă dovadă de capacitate de adaptare. Indicatorul de solvabilitate se menține la un nivel solid de 21,43%, mult peste limita legală. La fel, băncile stau foarte bine și în ce privește lichiditatea și acoperirea la risc. 

Cred că pe parcursul celor doi ani de pandemie, băncile au demonstrat că pot fi parte a soluției și nu cauză a problemelor. Mediul în care operăm continuă să fie unul volatil și plin de provocări.

Cum s-a schimbat percepția utilizatorilor față de soluțiile financiare digitale?

Pandemia a accelerat adopția serviciilor digitale. Dezvoltarea internetului și a comerțului electronic a remodelat comportamentul și așteptările consumatorilor, oamenii pun mai mult preț pe timpul lor și găsesc prin canalele digitale rezolvarea nevoilor.

În zona financiară, este o adevărată efervescență în ceea ce privește fintech-urile – și sunt mai multe exemple la nivel global de companii care în doar câțiva ani au reușit să atragă milioane de clienți și au ajuns la valori de piață de ordinul miliardelor de dolari. Băncile cumva au fost followeri ai acestei tendințe și și-au concentrat în ultimii ani eforturile în zona dezvoltării și îmbunătățirii serviciilor digitale.

Suntem la începutul procesului de transformare digitală, nu numai în banking, ci și în alte domenii. Cum credeți că vor arăta diversele medii odată ce transformarea digitală va fi tot mai răspândită?

Cu noile provocări în domeniul energiei, cred că vor fi din ce în ce mai căutate soluții de monitorizare/eficientizare a consumului de energie, fie că vorbim de aplicații rezidențiale, fie că vorbim de mari consumatori industriali. Cu tehnologii precum inteligența artificială si valorificând datele istorice – care se pot aduna grație tehnologiei, se pot face predicții mult mai precise și mai granulare pe producția/consumul de energie sau chiar pentru a prezice comportamentul consumatorilor în general și se pot crea mecanisme eficiente de alocare/gestionare a cererii și ofertei.

Un alt domeniu care probabil va cunoaște modificări structurale în viitor este industria auto – cu creșterea focusului pe mașini electrice și pe sisteme de conducere autonome.

Care sunt provocările pe care le aveți?

Situația cu care ne confruntăm în prezent continuă să fie caracterizată de volatilitate și incertitudini: după pandemie, a apărut situația din Ucraina, și odată cu ea – criza din domeniul energiei, cu efecte asupra inflației și asupra dobânzilor. Și ca să vă dau un simplu exemplu, în SUA și în Marea Britanie, vorbim de niveluri ale inflației record pentru ultimii 40 de ani. Perioada următoare se prefigurează a fi la fel de plină de provocări. Dar, sunt sigur, că sistemul bancar o va traversa în siguranță. În ultimii doi ani de pandemie, am demonstrat că suntem rezilienți și ne-am dovedit capacitatea de adaptare.

Care sunt planurile pentru următoare perioadă?

Pentru anul acesta avem planuri la fel de ambițioase de transformare: vom aduce noi produse în mediul online, printre care refinanțarea creditelor și altele. Vom continua să ne dezvoltăm modelul de afaceri hibrid, care deservește atât România rurală, nedigitalizată, cât și clienții moderni – digitali. 

Vom continua procesul de modernizare astfel încât să ne consolidăm poziția de bancă atractivă și relevantă pentru operațiunile zilnice atât pentru clienții persoane fizice cât și pentru clienții persoane juridice.

CEC Bank a urcat pe locul 6 în clasamentul băncilor după nivelul activelor. Această urcare în clasament vine și ca o recunoaștere din partea pieței care confirmă că eforturile făcute de noi s-au materializat. Și nu ne vom opri. CEC Bank are potențialul să fie o bancă de loc 5, dar știm totodată că nu o să fie ușor.

Avem în față provocări macroeconomice și provocări legate de implementarea unor proiecte majore de transformare internă. Dar dacă am depășit cu bine pandemia, sunt încrezător că vom trece cu bine și de aceste provocări.

Foto: CEC Bank